Marile familii - vol. 1 Mărește

Marile familii - vol. 1

Autor(i): Maurice Druon
Colectia: Romane celebre
Anul aparitiei: 2013

Nr. pagini: 240 pagini

More details

15.70 lei

  • Ilustrul scriitor francez MAURICE DRUON, membru al Academiei Franceze şi din anul 1996 şi al Academiei Române, a primit cea mai valoroasă distincţie literară din Franţa: Premiul Goncourt pentru romanul Marile familii.

    încă de la apariţie şi până în zilele noastre, cartea a fost primită cu entuziasm de către critică, îndrăgită de cititori, tradusă în întreaga lume şi ecranizată cu succes. Tema abordată o constituie istoria din perioada interbelică a unei mari familii de oameni de afaceri parizieni, îmbogăţită de cel de al doilea imperiu, căreia reuşita financiară şi socială i-a facilitat alianţa cu vechea aristocraţie. Pe fondul unei prezentări clare, precise şi puternice, agresivă uneori, cititorul este introdus în intimitatea secretelor de familie, unde moralitatea este prezentă atât cât să asigure perpetuarea speciei, respectul social dar, mai ales, cel financiar. în spatele uşilor impunătoare ale palatelor se ascund drame cutremurătoare, josnicie, sete de putere, de onoruri şi de bani, iar dragostea e atât de rară, încât ivirea ei uimeşte şi stârneşte reacţii de respingere.

    Un roman al ambiţiei, succesului şi eşecului, roman al puterii, al triumfului şi prăbuşirii, roman al afacerilor turbulente şi falimentare în care se înfruntă aristocraţi, mari oameni de afaceri şi arivişti.

    Recenzii

    Scrieţi o recenzie

    Marile familii - vol. 1

    Marile familii - vol. 1

    Autor(i): Maurice Druon
    Colectia: Romane celebre
    Anul aparitiei: 2013

    Nr. pagini: 240 pagini

    Scrieţi o recenzie

    Preturile contin TVA. Fotografia afisata are caracter orientativ si poate contine si alte produse sau accesorii ce nu sunt incluse in pretul standard al produsului. Specificatiile fiecarui produs sunt informative, in conformitate cu datele transmise de catre producatorii sau distribuitorii autorizati; ele pot fi modificate fara instiintare prealabila si nu constituie obligativitate contractuala. Aceleasi conditii se aplica si pretului produsului. Nuantele unui produs pot fi diferite fata de cele reale si in functie de calitatea culorilor redate de monitorul dumneavoastra. Toate promotiile prezente pe www.baaria.com sunt valabile in limita stocului disponibil.Daca un produs are un discount afisat,vizibil pe site, acestui produs nu i se mai aplica o alta promotie. Echipa Baaria face toate eforturile pentru a elimina orice erori.Fiecare produs beneficiază de garanţia specifică dată de către producător sau distribuitorul autorizat în România.Toate marcile apartin detinatorilor legali.

    30 alte produse în aceeași categorie:

    Beletristica si critica